Plimbari cu barca la Manastirea Mraconia
Haide cu noi intr-o croaziera prin Cazanele Dunarii
Mănăstirea Mraconia a fost ridicată pe locul unui fost punct de observaţie şi dirijare a vaselor de pe Dunăre, căci datorită arhitecturii reliefului, prin îngustimea din loc în loc a defileului nu putea avea loc trecerea simultană a două vase. Aceste îngustări şi lărgiri maxime ale fluviului au primit numele de ″Cazanele Dunării″, după părerea multora, locul fiind cel mai frumos loc din ţară.
Locul pe care a fost ridicată aceasta se numea "la balon", datorită punctului de observaţie de acolo. Mănăstirea Mraconia a fost cunoscută şi ca mănăstirea din Valea Dunării sau de la Ogradena Veche, o comună din apropiere. Cuvântul "mraconia" înseamnă "loc ascuns" sau "apă întunecată".
Mănăstirea Mraconia a cunoscut toate vitregiile istoriei, începând de la pustiirea năvălitorilor, plata peşcheşului, stăpâniri străine şi până la a fi înghiţită de apă. Actuala mănăstire este ridicată pe locul fostei mănăstiri Mraconia, ridicată în valea cu acelaşi nume. Mănăstirea iniţială a fost ridicată în anul 1523 sub jurisdicţia Episcopiei de la Vârşeţ de către dregătorul regiunii de graniţă a Caransebeşului şi Lugojului, banul Nicola Gârlişteanu. Biserica a primit hramul Sfântului Prooroc Ilie.
După unele mărturii documentare, mănăstirea Mraconia a existat încă de pe la jumătatea secolului al XV-lea. Se crede că a fost ctitorită în anul 1453 şi refăcută după anul 1800. Atestată documentar de la 1453, Mănăstirea Mraconia este distrusă în timpul războiului ruso-austro-turc dintre anii 1787 şi 1792, fiind refăcută şi demolată din nou în 1968. Astfel, renumitul cronicar Nicolae Stoica din Haţeg, fost protopop al Mehadiei, scria într-o cronică din anul 1829 că ″de frica turcilor, şi îndeosebi după bătălia nefericită de la Varna şi după ocuparea Constantinopolului în 1453, călugării de la Mraconia s-au refugiat la Orşova″.
Deşi în decursul timpului mănăstirea Mraconia a fost degradată şi dărâmată, în anul 1788 aceasta era încă locuită, iar în anul 1800, tencuiala interioară încă era vizibilă. În anul 1823 s-a găsit, între ruinele mănăstirii, sigiliul vechiului locaş care prezintă inscripţia slavonă: ″Peceat manastirea Lubostinie Hram Uspenia Presvistaia Bogaraditi Leto 1735.″ O altă descoperire a fost făcută în anul 1853, când s-a mai găsit sub ruine o icoană a Maicii Domnului, dusă mai târziu la o expoziţie din Viena de pictorul Victor Schram din Munchen.
Ca urmare a constituirii unui Comitet de acţiune, din anul 1931 s-a început reconstruirea mănăstirii şi, datorită activităţii intense a monahului Alexe Udrea, în anul 1947 s-a ajuns la ridicarea din nou a bisericii şi acoperirea ei cu şindrilă. Nu cunoaştem cât de departe s-a ajuns cu construcţia, dar se ştie că ruinele ei au fost acoperite de apele Dunării, reţinute în perimetrul lacului de acumulare de la Porţile de Fier. Construirea hidrocentralei de la Porţile de Fier I realizată în anul 1967 a făcut ca aşezământul să fie demolat, ruinele sale fiind inundate de apele Dunării. Mănăstirea nu a mai primit dreptul de a fi reconstruită în alt loc. Datorită soartei sale, aceasta a ajuns să fie cunoscută sub numele ″Mănăstirea de sub ape, Mraconia″.
După anul 1989, Mitropolia Olteniei a avut iniţiativa reînfiinţării Mănăstirii Mraconia. În anul 1993 se pune piatra de temelie a noii biserici, iar în anul 1995, cu binecuvântarea P.S. Nestor Vornicescu şi cu aprobarea Sfântului Sinod, se reînfiinţeaza acest aşezământ. Persoana desemnată să se ocupe de zidirea bisericii a fost preotul Cristian Tartea, transferat de la parohia Dubova. Lucrările au fost terminate în 1999-2000.
Actuala biserică poartă hramul Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil şi Sfânta Treime. Biserica este din zid de cărămidă, în formă de cruce. Este compartimentată în altar, naos, pronaos şi pridvor deschis. Mănăstirea Mraconia are o obşte de călugări. De la biserica iniţiala, care acum se află sub apele Dunării, se mai păstrează doar uşile împărăteşti şi o candelă - în muzeul parohial de la Eşelniţa.