​

Istorie: Cercetările arheologice efectuate în această peşteră au arătat faptul că aceasta a fost cunoscută oamenilor din timpuri preistorice. Ea a fost considerată sanctuarul zeului Zamolxe de către daci, apoi a servit ca sălaş pentru animale până la construirea barajului de la Porţile de Fier. În peşteră s-au construit fortificaţii cuprinzând ziduri de piatră începând cu sec. al XIII-lea, cunoscută din documentele vremii sub numele de "Peth". La sfârşitul sec. al XVII-lea peştera a fost refortificată de oastea austriacă din Caransebeş, peştera reprezentând în acea vreme un punct de cantonare a 200 de oşteni austrieci. Având în vedere importanţa strategică a amplasării peşterii, ea a reprezentat în timp subiectul a numeroase dispute pentru cucerirea ei. A.F. Marsigli este primul care publică planul fortificaţiei şi descrierea peşterii sub numele de ″Piscabara″. Primele cercetări asupra peşterii datează din 1872. În 1929, A. Kubacka publică planul iniţial al peşterii, aşa cum a fost el întocmit de armata austriacă în 1692. După 1962 încep şi primele cercetări amănunţite din punct de vedere biospeologic şi mai apoi geografic şi arheologic.

​

Descriere: Peştera este mijlocie, 64 m şi este în întregime fosilă, având un caracter uşor ascendent. Are o galerie scurtă de acces, o sală mare (de 28 m lăţime şi 37 m lungime, înaltă de până la 20 m), luminată direct printr-o fereastră. Există o galerie vestică ascendentă dezvoltată pe diaclaze, la intrarea căreia se află un zid de fortificaţie din piatră, parţial distrus. În partea terminală a sălii există amenajat un puţ - "Fântâna Turcului".

​

Carstologie:

​

Recomandări: Vizitarea se poate face tot cursul anului, cu echipament adecvat (cizme de cauciuc, salopetă, cască de protecţie, lanternă), însă accesul se face numai de pe Dunăre. Perioada optimă de vizitare este mai - octombrie.